Ministerul Educației dezminte informația privind demisia cadrelor didactice ca urmare a deciziei CNESP
10:37 | 30.09.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. În perioada 23 august-23 septembrie 2021 nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), transmite MOLDPRES.
Despre aceasta a declarat Ministerul Educației și Cercetării, după ce a verificat datele prezentate de către Federația Sindicală a Educației și Științei într-un comunicat, în care se relatează despre 32 de cazuri de demisie a angajaților din sistemul educațional din patru raioane: Hâncești, Glodeni, Căușeni și Ștefan Vodă.
În urma recepționării de la Federația Sindicală a Educației și Științei a datelor statistice cu privire la demisii, în scopul studierii situației reale, ministerul a solicitat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și instituțiilor de învățământ să prezinte informații privind cazurile în care să fi fost acceptate cereri de demisie sau să fi fost solicitată demisia cadrelor didactice, indiferent de motivul invocat.
„În urma analizei datelor, menționăm că, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul nondidactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar”, indică instituţia.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării își exprimă regretul pentru informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale.
Decizia CNESP de la finele lunii august prevede că “până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19). Excepție de la această regulă vor face persoanele care prezintă certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare sau concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe o perioadă de 90 zile din data efectuării investigației”.
Foto: noi.md