ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În nouă luni ale anului, Fiscul a încasat 34,4 miliarde de lei

13:37 | 01.10.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în nouă luni ale anului curent 34,4 miliarde lei, ceea ce semnifică o creștere cu peste 5,3 miliarde lei sau cu 18,3 % în raport cu perioada similară a anului trecut, transmite MOLDPRES cu referire la date ale instituţiei.

Astfel, la Bugetul de stat, în ianuarie-august 2021 s-au încasat 14,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,3 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, sau o creștere de 18,6 %. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 3,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 857,2 milioane lei mai mult față de perioada similară a anului trecut sau cu 28,6 %.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în nouă luni, s-au încasat 11,9 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,6 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, sau o creștere de 15,8 %.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 4,0 miliarde lei, ceea ce constituie cu 547,3 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 15,8 %.

img21007258

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!