COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 991 de cazuri noi
19:12 | 02.10.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 7363 de teste, fiind confirmate 991 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 14 sunt asociate cu contact în afara țării. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 296.672 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 10 sunt în rândul lucrătorilor medicali (5-medici, 3-asistenți medicali, 2-personal auxiliar).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internate 1897 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 162 în stare extrem de gravă și 13 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 7.645 de persoane, iar 15.662 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alte 1169 de persoane au fost vindecate. În total, 280.291 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Totodată, ministerul informează despre înregistrarea altor 26 de decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 6.829.