ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajații care se vor vaccina împotriva COVID-19 vor primi zile libere

13:40 | 14.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Angajații vor beneficia de mai multe măsuri de sprijin în perioada stării de urgență în sănătate publică. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, în a doua lectură, de Parlament, comunică MOLDPRES.

Astfel, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor. În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50 la sută din salariul de bază.

Totodată, angajații care se vor vaccina împotriva COVID-19 vor primi zile libere, cu menținerea salariului mediu. În acest sens, Guvernul va stabili compensații, din bugetul de stat, pentru angajatorii care oferă această facilitate pentru salariați.

Deputații au mai aprobat completarea Codului muncii cu un articol, care va permite angajatorului să stabilească un regim de activitate redusă, pentru cel puțin o pătrime din numărul total al lucrătorilor. Salariaților cu regim de activitate redusă li se va plăti salariul conform timpului efectiv prestat, iar diferența va fi achitată parțial, din bugetul de stat.

Pentru implementarea acestor măsuri sunt prevăzute cheltuieli în valoare de 285 de milioane de lei.

img21007682

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!