ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a efectuat o vizită la Peresecina, Orhei

14:01 | 15.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu echipa de consilieri, a vizitat ieri localitatea Peresecina din raionul Orhei. Șefa statului a discutat cu oamenii de acolo despre problemele localității, care este una dintre cele mai mari din regiune, și despre situația din țară, căutând împreună soluții, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„M-am convins a câta oară că, oriunde ar locui, oamenii își doresc, înainte de toate, dreptate. I-am asigurat că reforma justiției este și preocuparea noii guvernări. Am pornit să facem ordine în instituțiile statului pentru ca ele să lucreze pentru cetățeni, nu pentru grupuri de interese. Am început cu modificarea legilor, care să permită curățarea sistemului de corupție, a început lupta cu schemele prin care se delapidează banii și averea statului, au fost adoptate câteva măsuri pentru a susține oamenii cu venituri mici”, a subliniat Președinta Maia Sandu în discuția cu cetățenii din Peresecina.

Potrivit șefei statului, există mai multe domenii importante care, pentru că au fost neglijate mai mulți ani, necesită intervenții urgente. Ea a menționat, în acest context, infrastructura, dezvoltarea regională, protejarea mediului și extinderea pădurilor, securitatea energetică și agricultura durabilă, investițiile în educație și în sănătate.

Maia Sandu le-a mulțumit localnicilor pentru sugestiile lor, care vor ajuta autoritățile să ia decizii mai bune pentru comunitățile noastre. „M-am bucurat să cunosc cetățeni implicați și bine informați la Peresecina. Le-am mulțumit și pentru faptul că s-au vaccinat, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a participa la întâlnire. Trăim timpuri dramatice - viața și sănătatea oamenilor este prioritatea noastră nr. 1, iar vaccinul astăzi este singura soluție pentru a ne proteja în fața noului val al pandemiei”, a concluzionat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Foto: Președinție

img21007718

img21007718

img21007718

img21007718

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!