Compania ”Teleradio-Moldova” ar putea reveni sub control parlamentar
14:24 | 19.10.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Un proiect de lege privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale ce are drept scop de a responsabiliza furnizorul public național, Compania ”Teleradio-Moldova” a fost aprobat astăzi de membrii Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, comunică MOLDPRES.
Autorii proiectului propun întoarcerea sub control parlamentar a furnizorului public național de servicii media. Aceasta în condițiile în care, până în anul 2019, Compania ”Teleradio-Moldova” a fost întotdeauna sub controlul Legislativului.
O altă prevedere a documentului aprobat de comisie este revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului de supraveghere al furnizorului public național de servicii media și a Consiliului Audiovizualului (CA). Totodată, se propune ca membrii CA să fie demiși, în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate.
În document, mai este stipulat că mandatul actualilor membri ai Consiliului de supraveghere, al directorului general al Companiei ”Teleradio-Moldova” și al directorilor generali-adjuncți să înceteze de drept la data intrării în vigoare a proiectului de lege.
Foto: Parlament