ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Campania „Un arbore pentru dăinuirea noastră” va fi lansată la 13 noiembrie

11:16 | 20.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Campania națională de înverzire a plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” va fi lansată în acest an pe 13 noiembrie, fiind „cea mai oportună perioadă pentru plantare și completare a culturilor silvice, precum și pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi”. Despre aceasta a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă dedicată evenimentului, ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, transmite MOLDPRES.

„În perioada campaniei de plantare vor fi efectuate lucrări de creare a culturilor silvice în fondul forestier și regenerare naturală, pe o suprafață de 347 de hectare. În acest scop, vor fi oferite circa 30 tone de ghindă pentru plantare în sol. Pe parcursul lunii noiembrie, când se va desfășura campania, vor fi oferiți pentru plantare 2,5 milioane de puieți”, a anunţat oficialul.

Potrivit ministrului, în prezent, 24 de entități silvice sunt implicate în pregătirea terenurilor în Fondul Forestier de Stat, unde vor avea loc lucrări de plantare a arborilor, de ajutorare a regenerării naturale prin semănatul sub masiv, lucrări de completare a culturilor silvice, scoatere și sortare a materialului săditor din pepiniere, crearea noilor semănături și secții de repicaje a puieților.

Iuliana Cantaragiu a informat că, în ziua de 13 noiembrie, autoritățile publice centrale vor avea oportunitatea să participe în cadrul campaniei „Un arbore pentru dăinuirea noastră” prin acțiuni de plantare pe o suprafață de 40,5 ha, pentru care vor fi puși la dispoziție circa 105 mii puieți de stejar, stejar roșu, frasin, plop și salcâm și pentru semănat circa 1700 kg de ghindă. „Locurile unde vor planta membrii Guvernului vor fi stabilite mai aproape de 13 noiembrie”, a precizat ministrul Mediului.

De asemenea, Inspecțiile teritoriale pentru protecția mediului au comunicat cu autoritățile publice locale de nivelul I și II și au identificat suprafețele pasibile împăduririi, denumirea speciei și numărul de arbori și arbuști. Astfel, administrațiile publice locale au solicitat pentru campania de plantare din acest an  618 mii de arbori și 9 mii de arbuști, inclusiv municipiul Chișinău 101 mii de arbori și municipiul  Bălți - 1300 de arbori și 1000 de unități de arbuști. Cele mai solicitate specii sunt bradul, molidul, ienupărul, stejarul, mesteacănul, teiul, nucul, arțarul, frasinul, salcâmul și salcia.

„În cadrul campaniei, vom intensifica acțiunile de monitorizare prin Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Scopul este de a asigura plantarea cantitativă și calitativă a arborilor, suprafețele plantate, speciile de arbori, numărul de arbori plantați. Ulterior, vor fi întocmite acte de constatare, iar în cazul în care se va depista încălcarea modului și a termenelor de împădurire, vor fi aplicate sancțiuni, în conformitate cu legislația (art. 125 din Codul Contravențional). Acesta prevede amendă de până la 1 500 de lei pentru persoană fizică și până la 9 000 de lei pentru persoană juridică”, a conchis Iuliana Cantaragiu.

Ziua Națională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin decret prezidențial în anul 1995.

img21007834

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!