Ministrul de Externe a avut o întrevedere cu noul ambasador al Franței
10:21 | 21.10.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a primit pe ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham Paul. Oficialii au menționat necesitatea continuării contactelor de nivel înalt în același ritm accelerat, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
Franța și Moldova sunt două state apropiate, iar relația de prietenie a fost consolidată ca urmare a vizitei la Paris a Președintelui Maia Sandu, în februarie curent și celei a ministrului pentru Europa și al Afacerilor Externe Jean Yves Le Drian, pe care l-am găzduit la Chișinău în luna septembrie.
„Am trecut în revistă cu domnul ambasador rezultatele vizitei experților Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), desfășurată în perioada 28 septembrie – 1 octombrie. M-am referit la prioritățile cooperării moldo-franceze apreciind susținerea agendei de reforme realizată cu sprijinul AFD prin implementarea proiectelor în 3 domenii: crearea interconexiunilor electrice și eficiența energetică a clădirilor, irigare și reîmpădurire, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.
Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a salutat contribuția Expertise France în preluarea bunelor practici ale Agenției Franceze Anticorupție, șeful căreia a întreprins o vizită de lucru la Chișinău la 30 septembrie. Aceste acțiuni contribuie la realizarea reformei justiției și combaterea corupției.
„Am menționat la întrevedere importanța aprofundării cooperării moldo-franceze în domeniul digitalizării și transparentizării serviciului public prin organizarea instruirilor tematice pentru funcționari, precum și dezvoltarea noilor domenii de cooperare în sfera securității cibernetice și energetice, economic și infrastructură”, a conchis ministrul Nicu Popescu.
Părțile au convenit intensificarea acțiunilor comune pentru semnarea în scurt timp a Convenției bilaterale pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.
Foto: MAEIE