Șeful Legislativului a discutat cu Președinta AP OSCE
17:55 | 21.10.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei în Republica Elenă, șeful Legislativului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Margareta Cederfelt, Președinta Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Discuțiile s-au axat pe subiectele prioritare de pe agenda colaborării Parlamentului Republicii Moldova cu OSCE.
A fost făcut un schimb de opinii privind procesul de reglementare transnistreană și anume – asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în stânga Nistrului, inclusiv dreptul la libera circulație spre și dinspre regiunea transnistreană.
De asemenea, oficialii au discutat situația pandemică. Igor Grosu a confirmat deschiderea autorităților Republicii Moldova de a oferi în continuare sprijin, vaccinuri și echipamente pentru susținerea eforturilor de combatere a pandemiei în stânga Nistrului.
A fost reiterată determinarea de a găsi căi pașnice pentru apropierea celor două maluri. ”Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care trebuie să se bucure de aceleași drepturi”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Foto: Parlament