ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu s-a întâlnit cu președintele Consiliului de administrație al companiei „Naftogaz"

09:03 | 22.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a demarat programul de două zile din capitala Ucrainei cu o întrevedere cu Yuriy Vitrenko, președintele Consiliului de administrație al companiei ucrainene Naftogaz, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Discuțiile au avut loc în contextul cooperării bilaterale existente între țările noastre, subiectul principal fiind consolidarea interacțiunii în domeniul energetic în vederea diversificării surselor de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și, respectiv, sporirii securității statului nostru în acest sector.

„Având în vedere criza energetică fără precedent cu care se confruntă în acest moment mai multe țări europene, am convenit cu partea ucraineană să creăm un grup de lucru care va permite preluarea expertizei Ucrainei privind importul de gaze", a spus șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu.

Oficialii au abordat soluțiile tehnice pe care pot fi implementate în cooperare cu autoritățile din Ucraina, în scopul furnizării neîntrerupte a gazelor naturale în Republica Moldova.

Foto: MAEIE

img21007922

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!