ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Agriculturii a găzduit o reuniune în formatul Republica Moldova-UE

09:43 | 25.10.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. R. Moldova a fost gazda celei de-a VI-a Reuniuni a Subcomitetului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, Cluster V – “Agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și politici maritime, dezvoltare regională, cooperare transfrontalieră și la nivel regional”. În cadrul reuniunii, desfăşurată la finele săptămânii trecute, delegația de la Chișinău, împreună cu membrii Comisiei Europene, au purtat, în format videoconferință, discuții ce au vizat progresele și provocările existente în domeniile agriculturii și dezvoltării rurale, transmite MOLDPRES.

„Evenimentul este o platformă de monitorizare a reușitelor privind armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, în domeniile de profil, având la bază Acordul de Asociere. Prin determinare și atitudine proactivă, R. Moldova și-a atins toate obiectivele propuse în procesul de armonizare a legislației setate pentru anul curent, fiind o componentă prioritară pentru Guvernul de la Chișinău”, a declarat Vasile Şarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).

Potrivit oficialului, printre succesele înregistrate, pot fi enumerate: adoptarea, în premieră, a Legii cu privire la grupurile de acțiune locală, prin care acestora li se oferă posibilitatea de înregistrare în calitate de persoane juridice; inițierea procedurii de modificare a trei hotărâri de Guvern, în scopul îmbunătățirii mecanismului de subvenționare; finalizarea primului proiect al Strategiei naționale pentru agricultură și dezvoltare rurală (NARDS) 2022-2027, care înglobează obiectivele şi prioritățile politicii agricole comune a UE; pregătirea unui sistem de monitorizare și evaluare a indicatorilor strategici; aprobarea a două Programe naționale sectoriale (apicultura și horticultura) în anul 2020, precum și demersul progresiv în elaborarea programelor sectorului zootehnic, al plantelor aromatice și medicinale și al agriculturii ecologice; aproximarea în legislația națională a 35 de acte europene, bazate pe evaluarea internă preliminară, din totalul de 43 de acte ş.a.

Totodată, Vasile Şarban a exprimat recunoștință partenerilor UE pentru suportul tehnic și financiar oferit țării noastre în procesul consolidării capacităților de administrare a sectoarelor.

La rândul lor, oficialii europeni și-au exprimat speranța că anul viitor va fi depășită situația pandemică, astfel încât următoarea reuniune să fie desfășurată în format fizic, la Bruxelles.

Foto: MAIA

img21007980

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!