Republica Moldova mizează pe sprijinul USAID pentru o reformă reală a justiției și lupta anticorupție
15:18 | 17.11.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Samantha Power, Administratorul USAID, aflată la Chișinău în prima sa vizită în străinătate în actuala funcție, comunică MOLPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat proiectele realizate de USAID în țara noastră, în diverse domenii. „Am vorbit despre investițiile majore făcute de SUA pentru modernizarea industriei ușoare din Republica Moldova, pentru susținerea micului business și a agriculturii competitive sau pentru dezvoltarea sectorului IT și a inovațiilor”, a declarat șefa statului. Un mare program USAID în domeniul digital, în valoare de 32 de milioane de dolari - „Tehnologiile Viitorului” - va fi lansat chiar în această seară la Chișinău. Programul va promova inovațiile și ne va ajuta să avansăm pe calea economiei digitale.
Președinta Maia Sandu a apreciat efortul Statelor Unite de a susține democrația, societatea civilă și presa independentă din țara noastră și a mulțumit pentru ajutorul oferit în lupta cu pandemia. „Mizăm pe sprijinul USAID inclusiv pentru o reformă reală a justiției și lupta anticorupție, ca elemente-cheie pentru a dezvolta economia țării și a asigura bunăstarea oamenilor”, a subliniat șefa statului.
La rândul său, Samantha Power a dat asigurări că SUA vor susține în continuare Republica Moldova și agenda de reformare a țării.
Foto: Președinție