ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a anunțat particularitățile votului din 5 decembrie

13:00 | 03.12.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a informat despre particularitățile votului din 5 decembrie 2021 când se va desfășura turul doi al alegerilor locale în municipiul Bălți și alte cinci localități rurale, transmite MOLDPRES.

Potrivit autorității electorale centrale, dreptul la vot se va exercita în condiții similare primului tur de scrutin și în baza acelorași liste electorale.

Totodată, persoanele care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor, au împlinit vârsta de 18 ani vor putea vota în secțiile de votare conform domiciliului sau reședinței, fiind incluși în lista electorală suplimentară. Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor, și-au schimbat domiciliul/reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, la secțiile de votare conform înregistrării domiciliului/reședinței existente la data desfășurării primului tur de scrutin.

Alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin își pot exercita dreptul de vot și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului când au renunțat la acest drept în același mod în care l-au obținut. La adoptarea deciziei privind deplasarea urnei mobile, biroul electoral al secției de votare va confirma solicitările pentru primul tur de scrutin, în ordinea în care au fost depuse.

Observatorii acreditați pentru monitorizarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie sunt în drept să-și desfășoare activitatea și în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin.

CEC informează că nici în cadrul alegerilor de duminică nu va fi admisă transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare. Restricția nu se aplică în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, transportului rutier de persoane în cont propriu și a transportului rutier contra cost în regim de taxi, cu obligația documentării acestor cazuri.

img21009300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!