R. Moldova contează pe un angajament de colaborare ferm și de durată al UE în relația cu statele asociate
18:36 | 06.12.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Katarina Mathernova, Director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere din cadrul Comisiei Europene, a relatat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.
Discuțiile au vizat agenda bilaterală cu UE a țării noastre, inclusiv în procesul de pregătire a Summitului Parteneriatului Estic din luna curentă. Șefa statului a menționat că autoritățile de la Chișinău sunt hotărâte să-și respecte toate angajamentele asumate în dialogul cu UE, ceea ce ar permite Republicii Moldova să beneficieze de un nou program de asistență macrofinanciară. Totodată, Președinta Maia Sandu a subliniat că țara noastră contează pe un angajament de colaborare ferm și de durată al UE în relația cu statele asociate, în domenii prioritare precum justiția, energia, transportul, tranziția digitală și economia verde.
În context, șefa statului a mulțumit Comisiei Europene pentru tot sprijinul oferit agendei noastre de transformare, dar și pentru suportul și asistența în gestionarea crizei energetice din Republica Moldova.
Foto: Președinție