România a anulat carantina pentru șoferii de TIR și autobuze din Republica Moldova
13:48 | 18.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Șoferii de TIR, microbuze și autobuze din Republica Moldova, care merg în România, nu vor mai sta în carantină. Decizia a fost aprobată ieri, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din România, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Astfel, membrii CNSU au decis exceptarea de la măsura carantinei a șoferilor de autovehicule cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care transportă marfă. De asemenea, exceptați de la carantină vor fi și conducătorii de autovehicule cu mai mult de 9 locuri pe scaune, care asigură transport de persoane dacă vor prezenta certificatul de vaccinare, testare sau actul care confirmă trecerea prin boală.
Această decizie, care intră în vigoare în data de 19 decembrie curent, contribuie la fluidizarea traficului transfrontalier.