Doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață după ce au atacat încasatorii unei bănci
14:20 | 20.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, iar alți doi la 25 de ani de închisoare după ce în 2014 au atacat încasatorii unei bănci din capitală, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, procurorii au contestat pedepsele pentru cele patru persoane după ce inițial instanța le aplicase pedepse cuprinse între 13 și 24 ani de închisoare. Recent, urmare a reprezentării acuzării de stat de către Procuratura de Circumscripție Chișinău, instanța de apel a satisfăcut demersurile procurorilor, iar pedepsele inculpaților le-au fost schimbate în altele mai dure: doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, inclusiv liderul grupului infracțional, iar alții doi – la 25 ani închisoare.
Conform sursei citate, cei patru activau într-o structură paramilitară, iar infracțiunea pentru care au fost condamnați au comis-o cu deosebită cruzime. Examinarea îndelungată a procesului a fost determinată de încercările inculpaților de a induce în eroare autoritatea judecătorească, prin negarea vinovăției lor și administrarea unor probe artificiale.
Jaful asupra unei mașini cu încasatori a avut loc la 30 mai 2014. Atunci au fost trase peste 40 de focuri dintr-un pistol-mitralieră, iar automobilul folosit la comiterea infracțiunii a fost abandonat și ulterior incendiat. Infracțiunea s-a soldat cu moartea șoferului automobilului atacat, rănirea a doi încasatori și un prejudiciu material de peste 1,5 milioane lei.