ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procedura de accedere în funcția de procuror general a fost modificată

16:30 | 24.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Procedura de accedere în funcția de procuror general sau procuror-șef al procuraturilor specializate a fost modificată. Un proiect de modificare a Legii cu privire la Procuratură a fost aprobat astăzi în primă lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului, la funcția de procuror general sau de șef al procuraturilor specializate vor putea candida persoane care au o experiență profesională de zece ani în domeniul dreptului, acumulată atât în țară, cât și peste hotare.

De asemenea, proiectul de lege prevede instituirea unei comisii independente, formată din persoane din afara sistemului, care să fie implicată în procedura de numire a procurorului-șef din procuraturile specializate. Această Comisie va fi constituită din cinci membri – unul desemnat de Ministerul Justiției, unul de Președintele țării și trei membri desemnați de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Totodată, acest proiect prevede și reglementarea modalității încetării funcției de interimat al procurorului general. Respectiv, la expirarea a 12 luni de la numirea procurorului general interimar, în cazul în care nu a fost desfășurat un concurs pentru numirea unui procuror general, CSP poate propune Președintelui țării un nou candidat, pentru exercitarea interimatului funcției.

img21009922

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!