CNESP se va întruni din nou în ședință, în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19
15:23 | 19.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 19 ian. /MOLDPRES/. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) se va întruni până la finele săptămânii pentru a aproba noi decizii și restricții în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavriliță, în debutul ședinței de astăzi Cabinetului de miniștri, comunică MOLDPRES.
Potrivit prim-ministrei, CNESP va decide în privința acțiunilor necesare în contextul unui nou val pandemic dar și măsurilor de protecție ce vor fi implementate.
Astăzi ședința Guvernului a fost organizată în format on-line. De asemenea, mai multe universități din capitală au anunțat că revin la studiile la distanță.
Ieri în țară a fost înregistrat un număr record de infectări cu COVID-19 - 2 681, numărul total al cazurilor ajungând la 393 423.
Foto: Guvern