COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4 348 de cazuri noi
09:36 | 01.02.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 13 988 de teste, fiind confirmate 4 348 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 24 sunt asociate cu contact în afara țării. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 445 046 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din numărul de cazuri noi, 210 sunt în rândul lucrătorilor medicali (57 – medici, 81 – asistenți medicali, 72 – personal auxiliar).
În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 3 290 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 241 în stare extrem de gravă și 35 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 25 299 de persoane, iar 25 697 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alte 2 052 de persoane au fost vindecate. În total, 384 750 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Totodată, ministerul informează despre înregistrarea altor 24 de decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 10.666.