Aspecte privind cooperarea moldo-slovacă au fost discutate la întrevederea Nataliei Gavrilița cu noul Ambasador al Slovaciei
10:38 | 31.05.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Slovacia la Chișinău, Pavol Ivan. Șefa Executivului l-a felicitat pe oficialul slovac cu ocazia începerii misiunii în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului diplomatic, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Părțile au trecut în revistă cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală, fiind apreciată vizita recentă la Chișinău a Președintelui Republicii Slovacia, Zuzana Čaputová.
Interlocutorii au reiterat necesitatea consolidării relațiilor comercial-economice bilaterale. În context, prim-ministrul a subliniat importanța unei deschideri mai mari a pieței Uniunii Europene pentru exporturile moldovenești și a punctat că mizează în acest sens și pe sprijinul Slovaciei.
Totodată, prim-ministrul a mulțumit pentru asistența oferită prin intermediul „Strategiei Republicii Slovacia de dezvoltare a cooperării cu Republica Moldova, pentru perioada 2019-2023”.
Ambasadorul Pavol Ivan a reconfirmat sprijinul Bratislavei pentru agenda europeană a Republicii Moldova, menționând că guvernul slovac va oferi țării noastre expertiza necesară în acest proces.
Foto: Guvern