ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Educației și FMF au semnat un Memorandum de colaborare

12:23 | 15.07.2022 Categorie: Sport

Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, și președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco, au semnat ieri un Memorandum de colaborare ce are drept scop dezvoltarea și popularizarea fotbalului în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

„Ne dorim să creăm copiilor condiții cât mai bune pentru practicarea sportului, în particular, a fotbalului. Este un parteneriat frumos, între Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Educației și Cercetării, iar cu sprijinul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) și autorităților locale vom asigura dezvoltarea infrastructurii școlare, vom susține pregătirea profesorilor, vom deschide noi clase specializate de fotbal, vom elabora un curriculum care va permite desfășurarea lecțiilor de fotbal, respectând toate rigorile sportive”, a subliniat Anatolie Topală.

Documentul semnat prevede realizarea în comun a acțiunilor privind organizarea, coordonarea și consolidarea cooperării în domeniul fotbalului. Cele două instituții își propun implementarea unui șir de acțiuni comune privind asigurarea unei dezvoltări sustenabile a proiectelor fotbalistice în instituțiile de învățământ.

La eveniment au participat oficiali ai FIFA - Fatimata Sow, directorul programului „Fotbal pentru școli”, și Alexandre Gros, coordonatorul aceluiaşi program.

„Sunt onorată să fiu prezentă la semnarea acestui memorandum pentru continuarea implementării proiectului „Fotbal în școli”. Este un fundament important pentru viitor, căci procesul educației vine în strânsă legătură cu sportul și dezvoltă aptitudini de viață pentru copii. Vă felicit și vă asigur că vom fi alături pentru a implementa acest proiect. Aveți toată susținerea președintelui FIFA, Gianni Infantino”, a rezumat Fatimata Sow.

Foto: MEC

img22005281

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!