Președintele Maia Sandu a discutat, la Varșovia, cu conducerea de vârf a Poloniei
12:47 | 15.07.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a întreprins joi, 14 iulie, o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația Președintelui Andrzej Duda. La Varșovia, șefa statului a purtat discuții bilaterale cu omologul său polon și a avut întrevederi cu conducerea de vârf a Seimului și a Senatului Poloniei, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
„În această seară sunt la Varșovia, la invitația Președintelui Andrzej Duda, un bun prieten al țării noastre, pentru a marca 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Polonia”, a spus Maia Sandu.
Potrivit Președintelui Maia Sandu, vizita sa la Varșovia este o bună ocazie pentru a discuta cu Președintele Andrzej Duda subiecte importante privind cooperarea bilaterală. „Vizita îmi oferă un bun prilej pentru a discuta cu domnul Președinte proiectele comune inițiate de țările noastre, cooperarea economică bilaterală și eforturile statelor noastre de a ajuta Ucraina în contextul războiului provocat de Rusia. Am totodată ocazia de a-i mulțumi domnului Președinte Duda pentru susținerea consecventă din partea țării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova. Polonia rămâne un partener de încredere al Moldovei, cu care dorim să dezvoltăm o bună colaborare în continuare”, a menționat Maia Sandu.
Avansarea dialogului bilateral dintre țările noastre a constituit subiectul discuțiilor pe care Președintele Maia Sandu le-a avut, joi seara, cu Elżbieta Witek, Mareșalul Seimului Republicii Polone, și cu Tomasz Grodzki, Mareșalul Senatului polonez.
Foto: Președinție