ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul României va susţine proiecte în sprijinul cetăţenilor din R. Moldova

10:05 | 18.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a anunțat deschiderea celei de a doua sesiuni de finanțare pentru anul 2022.  Cererile de finanțare se vor transmite prin e-mail, până la 31 iulie curent, comunică MOLDPRES.

Potrivit instituţiei, pot fi finanțate din bugetul DRRM proiecte care derulează activități ce vin în sprijinul cetățenilor din Republica Moldova, desfășurate în acest an, pe domeniile: cultură, mass-media, educație, societatea civilă, spiritualitate şi tradiție. 

„Pentru proiectele aprobate în urma evaluării, termenul limită de înregistrare la DRRM a decontului centralizator de cheltuieli și a raportului final de activitate este de maximum 30 de zile de la finalizarea ultimei acțiuni din cadrul proiectului, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2022, cu excepția proiectelor care au ca obiect exclusiv derularea unor acțiuni în vederea marcării Zilei Naționale a României, pentru care data limită de înregistrare a documentelor menționate este 10 decembrie curent”, indică Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Cererile de finanțare vor fi aprobate în limita bugetului alocat, cu respectarea principiilor liberei concurențe, eficienței utilizării fondurilor publice, transparenței și al tratamentului egal, a rezumat sursa citată.

Foto simbol

img22005324

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!