ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Specialişti din nordul ţării au învățat la Brașov cum să depăşească situațiile de criză

09:19 | 21.10.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. O delegație din nordul Republicii Moldova formată din primari și președinți de raioane care fac parte din Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord, alături de specialiști din Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au efectuat în perioada 17-20 octombrie o vizită de studiu în județul Brașov, România, pentru a studia noi experiențe de dezvoltare în contextul situațiilor de criză, transmite MOLDPRES.

În condițiile actualului climat politic internațional, marcat de războiul din Ucraina, unul dintre subiectele de interes pentru delegația din țara noastră a fost transferul de bune practici privind managementul situațiilor de criză. „Vrem să rămânem parteneri de încredere pentru colegii din Moldova și astfel să contribuim la sprijinirea dezvoltării orașelor și raioanelor republicii. Actuala situație geopolitică ne pune pe gânduri, însă trebuie să rămânem optimiști și să credem în bunul mers al lucrurilor, pentru că doar prin colaborare, încredere și sprijin reciproc putem depăși dificultățile cu care ne confruntăm”, a relevat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Judeţean Brașov.

La rândul său, Gabriela Ceban, reprezentanta ADR Nord, a declarat despre intenţia de a prelua de la autorităţile din Braşov cele mai bune practici în dezvoltarea regională, care să fie aplicate în Regiunea de Dezvoltare Nord a R. Moldova.

Vizita delegației din nordul ţării la Brașov s-a desfășurat în cadrul unui proiect de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situațiile de urgență, realizat de ADR Nord. Proiectul este finanțat de Ministerul Federal german pentru Cooperare Economică și Dezvoltare prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”.

Foto: ADR Nord

img22007915

img22007915

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!