ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia a examinat pachetul actelor normative privind procesul de consultări

16:20 | 25.10.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia s-a întrunit într-o ședință în cadrul căreia a fost examinat pachetul actelor normative cu privire la procesul de consultări. Acesta cuprinde proiectul de lege privind modificarea Regulamentului Parlamentului, modificarea Legii cu privire la actele normative și proiectele de lege privind modificarea unor acte normative locale ce țin de UTA Găgăuzia. Ședința a fost organizată și facilitată de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

„Suntem bucuroși că ne-am întâlnit față în față după o pauză, perioadă în care colegii au lucrat asupra subiectelor din agendă, pe care astăzi le discutăm. Sper ca ședința de astăzi și cele care vor urma să fie bazate pe o abordare constructivă, astfel ca Grupul de lucru să aibă rezultate tangibile”, a declarat copreședinta Grupului din partea Parlamentului, Larisa Voloh.

„Scopul și poziția noastră sunt integrarea Găgăuziei în toate sferele: politică, culturală, socială – în cadrul Republicii Moldova. De aceea dorim să continuăm acest dialog, vom continua să ne întâlnim ca să discutăm și să promovăm interesele Găgăuziei”, a declarat copreședintele Grupului din partea Adunării Populare a Găgăuziei, Serghei Cimpoieș.

În cursul reuniunii, membrii Grupului au analizat proiectele de lege și au susținut unanim pachetul actelor normative cu privire la consultări. Potrivit pachetului, Parlamentul Republicii Moldova va consulta legislativul din Găgăuzia pe subiectele care sunt legate de autonomie, în procesul de elaborare a proiectelor de lege. De asemenea, pachetul stabilește că UTA Găgăuzia va consulta autoritățile publice centrale privind tematici din diferite domenii.

Totodată, deputații au discutat și alte priorități ale Grupului de lucru și au decis asupra subiectelor care necesită aprofundarea acțiunilor.

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, constituit în 2015, este o platformă de dialog permanent între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, compusă din număr egal de legiuitori de la Chișinău și Comrat. Întâlnirile regulate ale Grupului de lucru sunt facilitate de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari în cadrul proiectului „Dialog privind Găgăuzia”, finanțat de Suedia, în cadrul căruia oferă expertiză și bune practici procesului de dialog.

Foto:  Parlament

img22008034

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!