ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MAEIE a venit cu o reacție la bombardamentele brutale ale Rusiei în Ucraina din 14 ianuarie

08:41 | 15.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. În legătură cu bombardamentele brutale ale Rusiei în Ucraina din 14 ianuarie, purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă a emis următorul comentariu pentru presă: 

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene își reiterează condamnarea în termenii cei mai fermi a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. 

Acțiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate din orașele Kyiv, Kharkiv, Mykolaiv, Lviv, Odesa și Vynnytsa, încalcă grav orice normă a dreptului internațional umanitar și, implicit, a Cartei Națiunilor Unite. 

Cetățenii noștri resimt consecințele dramatice ale acestui război iar o dovadă în plus este descoperirea în zona sectorului de frontieră Larga din raionul Briceni a resturilor unei rachete, provenite din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei. 

Republica Moldova exprimă și pe această cale sprijinul neclintit pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării vecine”, a conchis purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.

img23000264

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!