Șefa statului a vizitat orașul Edineț, cu prilejul hramului localității
09:09 | 15.01.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers sâmbătă seara, la invitația primarului, la Edineț, unde localnicii sărbătoresc hramul orașului, transmite MOLDPRES.
Serviciul prezidențial de presă a comunicat agenției că șefa statului a felicitat edinețenii cu ocazia sărbătorii orașului: „Mă bucur să văd acest oraș dinamic, curat și în plină dezvoltare, care știe să atragă investiții, să susțină afacerile locale, să atragă fonduri europene și să construiască parteneriate în folosul comunității” a menționat președintele Maia Sandu în mesajul său.
Președintele a apreciat faptul că Edineț este o localitate în care au trăit și trăiesc în pace și înțelegere, moldoveni și ucraineni, ruși, evrei, romi. Această regiune a dat țării mari personalități ca Ion Buzdugan, membru al Sfatului Țării, minunatul poet Vasile Romanciuc, diplomatul Valeriu Turea. Ea a mai spus că la Edineț sunt cele mai frumoase covoare, pe care vin să le admire oamenii din toată țara, și cea mai bună și adevărată babă neagră.
Șefa statului i-a îndemnat pe locuitorii orașului Edineț să păstreze ceea ce au bun și să-și valorifice potențialul de dezvoltare, în beneficiul comunității și regiunii. Toți cetățenii Republicii Moldova merită să trăiască mai bine, aici, acasă!
Foto: Președinție