ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Municipiile Bălți şi Iași s-au înfrățit

13:38 | 16.01.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Municipiile Bălți din Republica Moldova şi Iaşi din România s-au înfrăţit. Acordul oficial de înfrățire a fost semnat ieri, la Bălţi, de către primarii celor două oraşe, Nicolai Grigorişin şi Mihai Chirica, transmite MOLDPRES.

„Iașul este strâns legat de oraşele Moldovei lui Ștefan cel Mare prin istoria comună, tradiţii, limbă şi trăire românească și, pe acest fundament de nezdruncinat, ne propunem să aprofundăm schimburile culturale, economice, academice, sportive și turistice”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Delegația ieșeană a depus coroane de flori la bustul Poetului Național de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, precum și la monumentul aflat pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale. Grație consulului general al României la Bălți, Petrișor - Ionel Dumitrescu, delegația ieșeană a vizitat Universitatea de Stat „Alecu Russo”, acolo unde Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are o extensie universitară.

„Mulțumesc partenerilor din Republica Moldova pentru găzduire, pentru prietenia pe care ne-au arătat-o și pentru întreaga deschidere de a construi noi și noi legături!”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Foto: Primăria Iaşi

img23000300

img23000300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!