Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Autoritățile R. Moldova continuă să urmărească cu atenție evenimentele din Rusia
14:29 | 24.06.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Autoritățile Republicii Moldova continuă să urmărească cu atenție evenimentele din Federația Rusă. Declarația a fost făcută astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în contextul situației tensionate din Rusia, informează MOLDPRES.
Sursa citată a precizat că instituțiile statului sunt în dialog constant, inclusiv cu partenerii țării noastre.
„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis deja un avertisment de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați în Rusia. Reiterăm din partea Executivului recomandarea către cetățenii noștri din Rusia să contacteze la necesitate Ambasada Republicii Moldova la Moscova”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Comitetul antiterorist rus a anunţat că instituie alertă antiteroristă în Moscova şi în regiunea înconjurătoare după revolta grupului de mercenari Wagner. Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat ieri că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în timpul unui discurs, a acuzat „trădătorii” naţiunii ruse şi a promis să-i pedepsească.