Comisia Pre-Vetting: Candidatul non-judecător la CSM Vanu Jereghi s-a retras din concurs
18:56 | 13.07.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Comisia Pre-Vetting a anunțat astăzi că Vanu Jereghi, candidat la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), s-a retras din concurs. Astfel, acesta nu a promovat evaluarea, informează MOLDPRES.
Decizia Comisiei a fost transmisă candidatului și Parlamentului, instituția responsabila de organizarea concursului în acest caz, iar informația privind rezultatul evaluării a fost publicată pe pagina web a Comisiei. Dacă candidatul nu va notifica Comisia că se opune publicării deciziei în 48 de ore, decizia motivată va fi plasată pe pagina sa web, în formă depersonalizată. Decizia este cu drept de atac și poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 5 zile din data recepționării.
Vanu Jereghi face parte din cel de-al doilea grup din nouă candidați non-judecători, înaintați de Parlament la funcția de membru al CSM. Cei opt candidați rămași în concurs urmează să fie audiați de Comisia Pre-Vetting în perioada 14-21 iulie.