Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate din Dondușeni
16:23 | 03.08.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Oportunitățile de dezvoltare a localităților, modernizarea infrastructurii rutiere și sociale, prin prisma obiectivului strategic de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană, au fost subiectele abordate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate din raionul Dondușeni, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În discuția cu primarii, șeful Executivului a vorbit despre necesitatea consolidării eforturilor autorităților publice de toate nivelurile, pentru accelerarea procesului de modernizare a țării. În mod special, prim-ministrul Recean s-a referit la prioritizarea proiectelor de renovare a spitalelor și instituțiilor de învățământ, dezvoltarea infrastructurii rutiere și digitalizarea serviciilor publice.
„Obiectivul nostru principal este aderarea la Uniunea Europeană. Este singura noastră cale spre un viitor prosper. Trebuie să construim Europa la noi acasă, să modernizăm școli, spitale, să construim drumuri, prin eforturi comune cu partenerii noștri de dezvoltare. Subiectele pe care trebuie să le avem pe agendă – sunt problemele cetățenilor”, a spus premierul Dorin Recean în ședința de la Consiliul raional Dondușeni.
În context, prim-ministrul Dorin Recean a îndemnat aleșii locali să folosească oportunitățile Programului Național „Satul European” și să examineze avantajele procesului de amalgamare voluntară a localităților.
De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a vorbit despre importanța susținerii mediului de afaceri, debirocratizării serviciilor publice și creării condițiilor atractive în zonele rurale pentru investitori și pentru activitatea micilor producători.
Primarii s-au referit la problemele cu care se confruntă, între care necesitatea de subvenționare a motorinei pentru agricultorii care lucrează livezi vechi, accelerarea procesului de reparație a drumului Soroca-Otaci, modificarea Regulamentului privind delimitarea selectivă a bunurilor imobile - proprietate publică.
Foto: Guvern