Circa 45 de angajați ai Ambasadei ruse împreună cu familiile lor părăsesc astăzi R. Moldova
08:23 | 14.08.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 14 aug. /MOLDPRES/. Circa 45 de angajați ai Ambasadei ruse la Chișinău, membri ai familiilor acestora dar și personal tehnic, părăsesc astăzi teritoriul țării noastre cu o aeronavă, comunică MOLDPRES.
Solicitat de Agenție, serviciul de presă al MAEIE a menționat că cele aproape 100 de persoane, au avut termenul indicat până pe 15 august să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Aceștia vor pleca cu o cursă charter programată să decoleze la ora 9:00.
Anterior MAEIE a stabilit că de la 15 august 2023, numărul de funcții diplomatice de la Ambasada Federaţiei Ruse se va reduce. Decizia are scopul de a echivala numărul personalului diplomatic cu cel al Republicii Moldova în Federația Rusă. În prezent, Ambasada rusă are aproximativ 70 de funcționari.