ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci universități din Republica Moldova au obținut acreditare europeană

12:23 | 16.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt care permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

Acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Acreditarea a fost făcută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), fiind precedată de autoevaluarea și evaluarea calității instituțiilor. Pregătirea pentru acest proces a durat mai bine de doi ani și a fost parte a proiectului ERASMUS+, QFORTE, cofinanțat de Comisia Europeană. 

Pentru a obține acreditarea, instituțiile de învățământ superior din țara noastră au elaborat și aprobat strategii instituționale de asigurare a calității, și-au consolidat departamentele de calitate. În același timp, ARACIS a organizat formări pentru cadrele didactice din departamentele de asigurare a calității instituționale, pentru a le acorda suport în elaborarea rapoartelor de autoevaluare.  

„Acreditarea internațională a universităților din Moldova este încă un pas înainte spre internaționalizarea programelor noastre de studii și atragerea unui număr mai mare de studenți străini. Universitățile trebuie să fie mai atractive pe plan internațional, au mai multe resurse pentru a investi în condiții mai bune și a oferi o calitate mai bună a studiilor”, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În procesul evaluării, ARACIS a analizat activitatea conducerii universităților, cadrelor didactice, științifico-didactice și de cercetare. Totodată, a fost evaluată calitatea predării, obiectivele și strategiile de dezvoltare ale universităților. 

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), printre recomandările înaintate de experții internaționali se numără asigurarea vizibilității instituțiilor la nivel internațional, inclusiv prin creșterea numărului de studenți și personal care se află în mobilitate academică, dar și consolidarea politicii lingvistice a instituției prin oferirea de cursuri de limbi străine la toate facultățile.

În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR).

img23006487

img23006487

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!