ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 100 de grădinițe din capitală își vor sista temporar activitatea pe parcursul verii

10:48 | 07.05.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 7 mai. /MOLDPRES/. Peste 100 de grădinițe din capitală își vor sista temporar activitatea pe parcursul verii din cauza lucrărilor de reparații. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful interimar al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, transmite MOLDPRES.

Potrivit funcționarei, lucrările de reparație vor fi realizate la acoperișuri, bucătării și fațade.

„Grădinițele își vor suspenda activitatea treptat. Astfel, în luna iunie nu vor activa 29 de instituții, în iulie – 64, iar în august – 13. Perioada în care acestea nu vor activa va fi de aproximativ 40 de zile. În așa fel,  doar 53 de instituții din capitală vor activa în regim normal pe parcursul verii. Încă un motiv al sistării activității este lipsa de resurse umane în grădinițe, dar și frecvența redusă a copiilor”, a spus Guțu.

Direcția Educație va decide perioada în care fiecare grădiniță își va sista activitatea, consultând administrația instituției și părinții, iar anunțul va fi afișat cu 30 de zile înainte. „Este necesar ca părinții să înțeleagă că sistarea este necesară pentru că au loc lucrări de reparație”, a afirmat primarul interimar Ruslan Codreanu.

În anii precedenți mai mulți părinți s-au arătat nemulțumiți de închiderea grădinițelor. Autoritățile locale au propus ca în perioada sistării activității instituțiilor, copiii să fie transferați temporar la grădinițele din apropiere.

(Reporter A.Ciobanu, editor L. Alcază)

img18003685

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!