ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele social vulnerabile pot aplica pentru un stagiu la ONU

13:54 | 07.05.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 7 mai. /MOLDPRES/. Persoanele cu dizabilități, reprezentanți ai minorităților etnice, lingvistice, sexuale și religioase pot aplica începând de astăzi la un stagiu oferit de Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova. Doritorii pot aplica dosarele până la data de 20 mai, iar câştigătorii se vor alătura după finalizarea stagiului echipei ONU în Moldova, comunică MOLDPRES.

Veaceslav Balan, Coordonatorul național, Oficiul Înaltului Comisar ONU în Moldova, a specificat că scopul programului este de a stimula incluziunea și acceptarea persoanelor cu mai puține șanse de afirmare pe plan profesional, precum și de a încuraja cât mai multe organizații și instituții să preia exemplul ONU, oferind oportunități similare.

“Noi am ajustat cerințele standard pentru stagii la ONU și le-am făcut mai accesibile pentru acest program. Astfel, nu solicităm studii superioare, cum facem de obicei, fiindcă conștientizăm că este o condiție dificil de îndeplinit pentru toate persoanele. În schimb, cerem o scrisoare de motivare, în care persoana poate face referință la dificultățile întâlnite la ocuparea în câmpul muncii sau continuarea studiilor”, a spus Balan.

Conform sursei citate, la stagiu vor putea participa 12 persoane care timp de 4-6 luni, vor fi implicate în activități și evenimente ale entităților ONU.

Astfel, persoanele vor căpăta experiență practică și vor dobândi competențe profesionale utile pentru angajarea ulterioară în câmpul muncii, inclusiv în cadrul ONU.

La ediția I a Programului ONU de stagii pentru diversitate au participat 12 tineri, iar la cea de-a doua – 14. Ei au afirmat că această experiență le-a schimbat viața și le-a stimulat cariera. Totodată, șapte instituții publice și private în anul 2016 și altele 12 în 2017 au preluat această inițiativă și au dezvoltat parteneriate pentru egalitate și diversitate în propriile organizații.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18003688

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!