ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a mulțumit pentru suportul acordat de USAID

16:34 | 08.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Brock D. Bierman, Șef al Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

În cadrul întrevederii, președintele Parlamentului a mulțumit pentru suportul acordat de USAID și a anunțat că la această oră se lucrează la Strategia de Dezvoltare Moldova 2030, unde principalele priorități sunt:

- educația și capitalul uman,

- statul de drept, consolidarea instituțiilor și justiția

- infrastructura.

De asemenea, Andrian Candu a comunicat că urmează să fie invitate pe platformă parlamentară partidele de opoziţie, societatea civilă, experţi, instituţiile implicate în organizarea alegerilor pentru dezbateri și pregătirea scrutinului într-un mod democratic și transparent.

Părțile au discutat despre susținerea industriei, a turismului, despre necesitatea implicării și angajării comunităților și a oamenilor în proiectele de dezvoltare locală, despre securitatea energetică a Republicii Moldova, alte domenii de dezvoltare. 

Șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Brock D. Bierman, este descendent din Soroca,  Republica Moldova și a avut dintotdeauna o contribuție aparte în sprijinul reformelor democratice și al proiectelor de dezvoltare a țării noastre. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională în luna aprilie curent la Washington.

img18003753

img18003753

img18003753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!