ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procedura de denunţare a actelor de corupție va fi reglementată prin lege

16:24 | 24.05.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Procedura de denunţare a actelor de corupție și mecanismul de protecție a avertizorilor de integritate vor fi reglementate prin lege. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în primă lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.

Potrivit autorilor, scopul proiectului este de a institui un mecanism eficient de denunţare a corupţiei şi de protecţie a avertizorilor de integritate, fapt ce va duce la creşterea cazurilor ajunse în vizorul instituţiilor de drept.

Noile reglementări stabilesc modalitatea de sesizare a practicilor ilegale din cadrul entităţilor publice şi private, procedura de examinare a acestora, drepturile avertizorilor de integritate şi măsurile de protecţie a lor, obligaţiile angajatorilor, competenţele autorităţilor responsabile de examinarea unor asemenea dezvăluiri şi ale celor de protecţie a avertizorilor de integritate.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan) 

 

 

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!