ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Roma s-a desfășurat o nouă rundă oficială de negocieri în formatul ”5+2”

16:36 | 30.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Pe 29 și 30 mai la Roma, sub egida Președinției Italiei în OSCE, s-a desfășurat o nouă reuniune oficială a Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri “5+2”), comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

Lucrările reuniunii au fost dedicate examinării progreselor înregistrate de către Chișinău și Tiraspol în procesul de implementare a angajamentelor stabilite în așa-numitul pachet Berlin plus, precum și efectuării unui schimb de opinii vizavi de măsurile ce se impun a fi întreprinse ulterior în vederea soluționării definitive a acestora în corespundere cu angajamentele asumate și cu parametrii agreați.

Mediatorii și observatorii au apreciat înalt dinamica punerii în aplicare a înțelegerilor convenite pe asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, apostilării actelor de studii, demarării procesului de evaluare a stării tehnice a podului dintre satele Gura-Bâcului și Bâcioc, precum și au îndemnat părțile să definitiveze soluționarea problemei referitoare la asigurarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, să stabilească un mecanism viabil de implementare a deciziei protocolare privind organizarea interacțiunii în sfera telecomunicațiilor din 25 noiembrie 2017 și să asigure demararea procedurilor menite să ofere acces în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană.

Referitor la celelalte două subiecte actuale de pe agenda negocierilor (chestiunea dosarelor și asigurarea liberei circulații) s-a reiterat necesitatea de a se identifica soluții în corespundere cu cele agreate în protocoalele Berlin și Viena ale ședințelor formatului de negocieri “5+2” din 2017 și 2018, în prevederile pct.5 din decizia protocolară despre utilizarea terenurilor agricole din 25 noiembrie 2017, precum și cu luarea în considerare a indispensabilității eliminării tuturor barierelor în calea liberei circulații a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

S-a confirmat disponibilitatea părților de a canaliza eforturile spre obținerea unor rezultate concrete, cu o menținere ritmică a activităților la toate nivelurile procesului de negocieri, continuarea interacționării productive întru soluționarea altor probleme actuale cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

În cadrul reuniunii, negociatorul-șef din partea Chișinăului, Vicepremierul Cristina Lesnic a reiterat și a punctat necesitatea aducerii la bun sfârșit a problemei privind asigurarea funcționalității depline a podului Gura Bâcului-Bâcioc, relansării activității grupurilor de lucru pentru drepturile omului, evitării abordării pe agendă a unor subiecte ce țin relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina (de ex.: desfășurarea controlului în comun pe segmentul central al frontierei moldo-ucrainene), livrării beneficiilor concrete pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului, excluderii situațiilor de imprevizibilitate și confuzie.

În rezultatul discuțiilor purtate în formatul de negocieri ”5+2” a fost semnat un protocol al ședinței, care va servi drept bază pentru desfășurarea de mai departe a procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană.

img18004541

img18004541

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!