Ministerul Economiei şi Infrastructurii ar putea veni în scurt timp cu un nou Cod al transportului
15:54 | 31.05.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei şi Infrastructurii ar putea propune în scurt timp un nou Cod al transportului. Afirmaţia a fost făcută Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii, într-un interviu acordat în exclusivitate Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES.
Şeful de la Economie a spus că în acest domeniu este foarte mult de lucru şi este nevoie de o reglementare minuţioasă. El nu a oferit detalii despre modificările pe care le va conţine noul document însă a specificat că el este unul necesar.
“Direcţia transport este o problemă mare pentru noi. Acest domeniu îmi răpeşte mult timp, avem aici de făcut ordine. Vom veni cu un nou Cod al transportului care va reglementa situaţia în sector. Îmi doresc ca până la finele anului să facem mai multă transparenţă şi în procedura de eliberare a autorizaţiilor de transport şi am vrea să convingem transportatorii să investească mai mult în confortul pasagerilor”, a opinat Gaburici.
El a menţionat că o eventuală rezolvare a situaţiei din domeniul transportului de pasageri ar putea fi încheierea unor parteneriate publice private.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)