ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE anunță ședință publică privind ajustarea tarifelor și a prețurilor la energia electrică și apă

17:59 | 12.06.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ anunță pentru 15 iunie ședință publică în cadrul căreia vor fi examinate și supuse aprobării tarifele de distribuție a energiei electrice și prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice, precum și tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate prestat de Apă-Canal Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit proiectului de hotărâre al ANRE, plasat pe pagina oficială a acesteia, prețul la energia electrică furnizată de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie consumatorilor casnici se propune a fi redus de la 199 la 179 bani pentru un kilowatt/oră. Pentru consumatorii ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV) prețurile vor fi reduse de la 182 la 160 bani pentru un kW/oră și pentru consumatorii racordați la rețelele de distribuție de tensiune înaltă (35, 100 kV), de la 153 la 134 bani pentru un kWh/oră.

Inițial, reducerile se preconizau a fi mai mari cu câțiva bani, însă după consultările publice proiectul a fost modificat. Se mai menționează că hotărârea va intra în vigoare de la data publicării, dar nu de la 1 iulie cum se planifica anterior.

Grupul Gas Natural Fenosa în Moldova a prezentat ANRE, la finele lunii aprilie, solicitările de ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie şi a preţurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice. Potrivit proiectului, tarifele pentru consumatorii casnici se propuneau a fi reduse cu 5.5 la sută, de la 199 bani pentru un kilowatt/oră, până la 187.99 de bani.

ANRE mai propune ca prețurile reglementate la energia electrică furnizată la de către societatea „Furnizarea Energiei Electrice Nord” pentru consumatorii casnici din nordul țării să fie redus de la 212 bani pentru un kilowatt/oră la 191 de bani. Pentru consumatorii ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV) prețurile vor fi reduse de la 184 la 166 bani pentru un kWh/oră.

Ultima ajustare a tarifelor la energia electrică a fost efectuată la 17 martie 2017, când tariful pentru populație și consumatorii racordați la rețelele de tensiune medie au fost majorate.

Societatea pe acțiuni Apă-Canal Chișinău solicită majorarea tarifului pentru furnizarea apei și serviciile de canalizare consumatorilor casnici cu 13,5 la sută, de la 9.68 la 10.71 lei pentru un metru cub. Astfel, conform propunerii înaintate, tariful mediu pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare va fi cu 1.44 lei mai mare decât cel aprobat de către ANRE în anul 2017. 

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img18004988

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!