ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii și șefa Misiunii USAID

16:11 | 19.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova James Pettit și șefa Misiunii USAID în Moldova Karen R. Hilliard, a comunicat pentru MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

În cursul întrevederii au fost discutate rezultatele recente din cadrul formatului de negocieri „5+2” ce a avut loc la Roma dar și nivelul de implementare a deciziilor protocolare semnate în anul curent și în cel precedent. A fost abordată dinamica și rezultatele concrete ale activității grupurilor de lucru sectoriale, cu precădere grupul de lucru pentru drepturile omului dar și cel pentru telecomunicații și servicii poștale.

Concomitent, în contextul discuțiilor purtate a fost prezentat proiectul programului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Comunitatea Mea, care are scopul de a consolida guvernarea locală să devină mai eficace, transparentă și responsabilă față de membrii comunității și să formeze capacitățile autorităților publice locale de a răspunde necesităților cetățenilor.

Principalii beneficiari ai programului vor fi autoritățile publice locale, grupurile civice și mediul de afaceri local care prin colaborare vor dezvolta comunitățile și vor îmbunătăți calitatea, disponibilitatea și eficiența serviciilor publice din toată țara.

Subsecvent, proiectul vizat va utiliza instrumente simple și inovatoare, va colabora cu partenerii locali pentru a asigura informarea cetățenilor despre procesele guvernamentale democratice și transparente, participarea în soluționarea problemelor de interes local și implicarea activă a grupurilor marginalizate și vulnerabile în luarea deciziilor la nivel local.

Proiectul în discuție va sprijini aleșii locali și angajații autorităților publice locale în vederea stabilirii unui angajament solid față de cetățeni, precum și va sprijini efortul de îmbunătățire a prestării serviciilor publice, precum și a serviciilor electronice, administrative și sociale. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!