ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pregătirile pentru examinarea rezoluției R. Moldova la Adunarea Generală ONU, în atenția premierului Pavel Filip

14:12 | 20.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Procesul de pregătire pentru examinarea proiectului de rezoluție intitulat „Retragerea completă şi necondiţionată a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” în cadrul Adunării Generale ONU a fost analizat astăzi, la o ședință convocată de prim-ministrul Pavel Filip, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a informat despre acțiunile întreprinse în contextul examinării proiectului rezoluției Republicii Moldova la punctul 35 de pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU „Conflictele prelungite din arealul GUAM şi consecințele acestora pentru pacea, securitatea şi dezvoltarea internaţională”. Această iniţiativă a fost formulată de prim-ministrul Pavel Filip în discursul rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU la 22 septembrie 2017.

Dezbaterile şi votul privind acest proiect de rezoluţie se vor desfăşura pe 22 iunie curent la New York. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a fost delegat pentru a prezenta proiectul rezoluției în plenul Adunării Generale ONU.

img18005231

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!