Persoanele care vor agresa medicii ar putea fi pedepsiți cu închisoarea
16:17 | 20.06.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Acţiunile de huliganism săvârşite pe teritoriul sau în incinta unei instituţii medicale publice sau private vor fi sancţionate cu o amendă de până la 68 mii de lei sau cu cinci ani de închisoare, potrivit unui proiect de modificare a Codului Penal, avizat pozitiv astăzi de către Guvern, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Justiţiei, aceste modificări sunt necesare pentru a asigura protecţia sporită a personalului medical faţă de agresiunea fizică, psihică şi verbală.
În proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova se propune o nouă redacţie a normei, prevăzută la articolul 150, ce urmăreşte excluderea din textul de lege a celor patru modalităţi alternative a faptei prejudiciabile: persecutare, clevetire, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii.
Datele statistice arată că, anual, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 100-120 de cazuri de diferite forme de violență asupra cadrelor medicale, inclusiv abuz verbal, psihologic și chiar fizic.
Ultimul caz a avut loc la Spitalul nr.1, când o șefă de secție a ajuns cu două coaste rupte la Urgență, după ce a fost bătută de soțul unei femei care murise în instituția medicală.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)