ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cabinetul de miniștri susține măsurile pentru asigurarea unui circuit eficient al tichetelor de masă

16:36 | 20.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri susține consolidarea cadrului legal pentru asigurarea unui circuit eficient al tichetelor de masă. Astăzi, Guvernul a avizat pozitiv proiectul care urmărește îmbunătățirea procesului de emitere, acordare, acceptare și rambursare a valorii tichetelor de masă, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Executivului, proiectul stabilește o serie de reguli clare pentru salariați, angajatori, operatori și pentru unitățile comerciale sau de alimentație publică, în vederea respectării legislației cu privire la tichetele de masă. De asemenea, documentul prevede includerea în Codul Contravențional a sancțiunilor pentru admiterea abaterilor.

Astfel, beneficiarii tichetelor de masă sau alte persoane terțe care vor comercializa sau transmite tichetele în folosință altor persoane riscă să fie amendate cu 2500 - 5000 de lei. Totodată, dacă angajatorii vor micșora salariile angajaților din motiv că oferă tichete de masă, se vor alege cu sancțiuni de peste 10 mii de lei. Aceeași amendă este prevăzută și pentru punerea în circulație repetată a tichetelor de masă utilizate, restituite sau distruse.

Agenții economici care vor vinde articole de tutun sau băuturi alcoolice contra tichetelor de masă se vor alege cu amenzi de până la 15 mii de lei. Sancțiuni mai dure, de până la 20 mii de lei, sunt prevăzute pentru unitățile de alimentație publică care vor schimba tichetele de masă pentru o sumă de bani.

img18005251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!