Curtea de Conturi a depistat nereguli în gestionarea situațiilor financiare aferente procesului bugetar din Bălți
10:52 | 26.06.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Curtea de Conturi a depistat nereguli în gestionarea situațiilor financiare aferente procesului bugetar și gestionării patrimoniului public al autorităților publice locale (APL) din municipiul Bălți pentru anul 2017. Acestea au fost identificate după ce membrii Curții au examinat un raport de audit, informează MOLDPRES.
În urma auditului, Curtea de Conturi a depistat denaturări aferente în bilanțului contabil – în sumă de peste 110 milioane de lei și în raportul privind veniturile și cheltuielile în sumă de 22 milioane de lei.
Mai exact, printre iregularitățile depistate de Curte se evidențiază diminuarea valorii terenurilor proprietate publică cu circa 16,6 mln lei, majorarea neconformă a valorii tranzacțiilor privind lucrările de reparații capitale, majorarea valorii cheltuielilor aferente subsidiilor acordate, diminuarea veniturilor și creanțelor de la chiria bunurilor publice, majorarea cheltuielilor aferente reparațiilor curente.
Bugetul Unității administrativ teritoriale (UAT) din municipiul Bălți a fost constituit în anul 2017 din transferuri cu destinație specială – 298,7 mln lei (64,4%), venituri proprii – 146,24 mln lei sau (31,5%), alte venituri – 18,8 mln lei (4,1%).
(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)