Transportatorii moldoveni, care merg în Bulgaria, vor fi scutiți de autorizații pentru a tranzita România
15:27 | 27.06.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Transportatorii moldoveni, care merg în Bulgaria, vor putea tranzita România fără a avea nevoie de autorizații speciale. Decizia a fost luată la București de o Comisie mixtă moldo-română, informează MOLDPRES.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Serghei Bucataru, Comisia mixtă rutieră analizează modul în care se desfășoară transportul rutier internațional, dificultățile care au apărut în cooperarea bilaterală și identifică soluții pentru acestea.
Un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii precizează că în cadrul ședinței s-a discutat despre taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, reglementarea serviciilor de transport rutier de marfă dintre România şi țara noastră, timpul îndelungat al staționării camioanelor la punctele de trecere a frontierei de stat, precum și autorizarea serviciilor regulate de transport persoane.
Comisia mixtă moldo-română se desfășoară la București în zilele de 26-27 iunie curent.
(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)