ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a avut loc şedinţa grupurilor de lucru pentru telecomunicații și servicii poștale

19:24 | 28.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. La sediul Misiunii OSCE din or. Chișinău a avut loc astăzi şedinţa grupurilor de lucru pentru telecomunicații și servicii poștale. Delegaţia din partea Chişinăului a fost condusă de Secretarul de stat pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev, coordonator al grupului de lucru, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Experții de profil au abordat în continuare unele aspecte de implementare a Deciziei protocolare „Cu privire la organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor” din 25 noiembrie 2017, fiind efectuat un schimb de opinii pe marginea măsurilor ce se impun a fi întreprinse în vederea depășirii dificultăților existente. 

Totodată, conform prevederilor Protocolului ședinței oficiale a „Conferinţei permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană”, care a avut loc la Roma, Italia, în perioada 29-30 mai curent, a fost semnat la nivelul coordonatorilor grupurilor de lucru Road-map-ul privind implementarea prevederilor Deciziei protocolare „Cu privire la organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor” din 25 noiembrie 2017. 

Următoarea ședință va avea loc la Tiraspol.

img18005564

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!