ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lista activităților permise în cadrul parcurilor IT a fost extinsă

14:03 | 05.07.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Lista activităților ce vor putea fi desfășurate în cadrul parcurilor pentru tehnologia informației a fost extinsă din contul activităților de cercetare și inovare. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectură finală de către Parlament, comunică MOLDPRES.

Noile activități care vor putea fi desfășurate în parcurile IT se referă la instruirea în domeniul calculatoarelor, servicii de cercetare și dezvoltare experimentală în calculatoare și științe informatice, nanotehnologie, inginerie și tehnologie, matematică și fizică, biotehnologie și nanobiotehnologie, fabricarea componentelor electronice, servicii de obținere a filmelor de animație și de design specializat, bazate pe utilizarea echipamentelor de calcul specializate de înaltă performanță.

În prezent, în Republica Moldova activează circa 400 de companii în domeniul tehnologiei informației, unde sunt angajați circa 10 mii de persoane. Angajatorii vorbesc despre insuficiența acută a specialiștilor calificați, estimată la circa o mie de persoane pe an.

 (Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18005804

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!