ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Până la finele anului în satul Cotul Morii vor fi construite sisteme de apeduct şi canalizare, a anunţat PDM

14:18 | 10.07.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Până la sfârşitul anului 2018, în satul Cotul Morii din raionul Hânceşti vor fi construite sisteme de apă şi canalizare. Anunţul a fost făcut astăzi de vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Cebotari, la finele şedinţei săptămânale a formaţiunii, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, pentru realizarea acestui proiect Guvernul a alocat suplimentar 26 de milioane de lei. "Cunoaştem foarte bine problema din Cotul Morii. O problemă care cândva a adus dividende politice, doar că nu a fost rezolvată, din păcate. Astăzi oamenii din această localitate primesc zilnic apă doar cu transportul care este asigurat de către primărie. Unii dintre colegi mi-au comunicat că şi la Şoldăneşti oamenii cumpără zilnic apă plătind 5 lei pentru o căldare”, a spus Cebotari.

El a specificat că duc lipsă de apeducte şi mai multe localităţi din raioanele Edineţ, Drochia, Glodeni, dar şi în raioanele Străşeni, Soroca, Cantemir, Rezina, Călăraşi şi Hânceşti. “Ne dorim ca în fiecare localitate din țara noastră oamenii să poată beneficia de apă și să aibă condiții civilizate de trai. Este o problemă foarte importantă pentru cetăţeni și ea trebuie rezolvată”, a spus Cebotari.

Tot astăzi conducerea PDM a anunţat că Strategia de asigurare cu apă aprobată de Guvern pentru perioada 2014-2028 va fi reevaluată şi va fi elaborat un plan calendaristic pentru ca în următorii 3-5 ani, în funcţie de gravitatea problemei fiecărei localităţi, acestea să fie asigurate cu apă şi canalizare. Proiectul ce va fi lansat de PDM est unul de amploare la fel ca cel de modernizare a infrastructurii ”Drumuri bune pentru Moldova”.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img18005949

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!