ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Delegația transnistreană în CUC este necooperantă în depășirea problemelor în Zona de Securitate

08:59 | 28.07.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. În orașul Bender, sub președinția delegației Federației Ruse, s-a desfășurat, la 26 iulie, ședința Comisiei Unificate de Control (CUC), în cadrul căreia au fost discutate problemele ce vizează situația din Zona de Securitate și soluțiile privind asigurarea liberei circulații și securității pe podul peste râul Nistru în preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc, a comunicat pentru MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

Șeful Statului Major al Forțelor Mixte de Pacificare, colonelul Vitali Morozov, a apreciat drept stabilă situația din Zona de Securitate, ca urmare a monitorizării acesteia pe parcursul ultimelor două săptămâni (11 iulie-24 iulie) de către Comandamentul Militar Întrunit.

Problema privind asigurarea securității și liberei circulații în preajma podului peste râul Nistru între satele Gura Bâcului și Bâcioc a fost examinată în cadrul celei de-a doua ședințe, neordinare, a Comisiei conduse la fel de copreședintele CUC din partea Federației Ruse, Ilia Uvarov. Discuțiile s-au axat pe propunerile de compromis ale delegației Federației Ruse, prezentate la ședința CUC din 28 iunie curent, care prevăd implementarea mecanismului de monitorizare și asigurare a liberei circulații pe podul nominalizat doar de către militarii Forțelor Mixte de Pacificare în comun cu angajații Poliției și așa-numita „miliție transnistreană” conform prevederilor Acordului din 21 iulie 1992 și deciziilor ulterioare ale CUC.

Reprezentanții Tiraspolului și de această dată au respins categoric propunerile în cauză fără argumente temeinice.

Este de remarcat că poziția neconstructivă și nedorința delegației transnistrene de a identifica o soluție de compromis duce la blocarea în continuare a activității Comisiei Unificate de Control și subminează substanțial eficiența Misiunii de pacificare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Delegația Republicii Moldova în CUC a chemat toate părțile, în special componenta transnistreană și cea a Federației Ruse, să se abțină de la orice acțiuni unilaterale în perioada vacanței (august), inclusiv de la exerciții militare, care ar putea să destabilizeze situația în Zona de Securitate, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. Reprezentanții Tiraspolului și ai Federației Ruse au lăsat această adresare fără comentarii.

Următoarea ședință a CUC va avea loc la 6 septembrie.

img18006681

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!